
Organizaţia de Tineret PLDM Soroca a readus zâmbetul pe fața copiilor din familiile social-vulnerabile, copii, care din cauza condiţiilor grele de viaţă, nu au simţit fericirea de mult timp.
Membrii Organizaţiei de Tineret PLDM Soroca s-au axat pe familiile social-vulnerabile şi cele cu copii bolnavi (gr. I). Fiecare copil a primit cite un pachet cu dulciuri şi cele mai sincere urări de sănătate, iar părinţii lor au fost impresionaţi de gestul tinerilor şi le-au mulţumit din suflet,urîndu-le sănătate şi prosperitate in continuare.
,,Mi-au plăcut foarte mult dulciurile pe care le-am primit şi sunt bucuros că am avut parte de asemenea surpriză. Ştiu că pe 1 iunie se sărbătoreşte Ziua Copiilor, dar nu m-am aşteptat că voi fi felicitat in aşa mod. Le mulţumesc mult tinerilor şi le doresc sănătate in continuare, pentru a mai putea face aşa cadouri pentru copii” (Feodor).
Tinerii din PLDM au rămas mulţumiţi de munca pe care au făcut-o: ,,Consider că am reuşit să ne atingem scopul iniţial: de a readuce un zîmbet pe faţa copiilor care au nevoie de noi şi de atenţia noastră. Iar acum putem fi mîndri de muncă pe care am făcut-o, pentru că nişte ochi sclipitori ai copiilor fericiţi nu pot fi înlocuiţi cu nimic in lume” (Tetelea Mihaela, membru OT PLDM Soroca).
Vremea Constanţa, preşedintele Organizaţiei de Tineret PLDM Soroca este de părerea că efortul depus la colectarea şi repartizarea banilor nu a fost în zadar: ,,Mai întîi de toate aş vrea să mulţumesc tinerilor care au contribuit la organizarea zilei de azi. Am primit cu toţii o deosebită plăcere să simţim că bucuria copiilor mai trişti am provocat-o noi şi că aceste zîmbete sunt datorită muncii noastre. Împlinirea sufletească pe care am primit-o astăzi ne-a încărcat cu energie pozitivă şi suntem gata pentru noi proiecte. “
Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PLDM Victor Sau le-a adus mulţumiri pentru activitate celor 13 membri ai biroului permanent OT PLDM Soroca: Vremea Constanta (preşedinte), Zeamă Cristina (vice-preşedinte), Dragan Ana (vice-preşedinte), Sîlii Sergiu (vice-preşedinte), Boldescu Alina, Bezărău Ana, Bordeian Cristina, Crivoi Trofim, Cuculescu Grigore, Guţu Inga, Nesterenco Iulia, Purici Victoria, Tetelea Mihaela.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu