Noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 va rămâne mereu o amprentă neagră în istoria românilor. Cei mai culţi, intelectuali şi gospodari locuitori, nevinovaţi că locuiesc pe pamântul secerat de comunişti, au fost nevoiţi să facă faţă unor evenimente, neaflate de omenire până atunci. Încărcaţi ca vitele în vagoane, s-au îndreptat spre necunoscut, neavând speranța că își vor revedea vreodată casa, rudele, meleagul natal. Ei au fost cei, care au atins Siberia cu mâna, care au simţit concomitent frigul, foamea şi dorul de locul de unde au venit.
Întreaga Moldovă a fost alături cu trup şi suflet de victimele represaliilor staliniste, duminică, 13 iunie 2010. Organizaţia de Tineret PLDM Soroca a comemorat împreună cu miile de cetăţeni moldoveni pe cei care au suferit de pecetea comunistă. După miting, toţi participanţii s-au îndreptat spre regiunea Gării Feroviare, unde au depus flori la piatra de temelie a viitorului monument în memoria victimelor deportărilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu